Noi detalii în cazul minorelor din Iași, obligate să se prostitueze. Principalul suspect se prezintă drept ambasador / Mărturia cutremurătoare a uneia dintre fete

Noi detalii în cazul minorelor din Iași, obligate să se prostitueze. Principalul suspect se prezintă drept ambasador / Mărturia cutremurătoare a uneia dintre fete
Sursă Foto: OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO - foto caracter ilustrativ
Publicat: 10/11/2022, 11:01
Actualizat: 10/11/2022, 16:10

Apar noi detalii legate de cazul minorelor din Iași racolate prin intermediul unui ONG și al unei agenții de modeling și obligate să se prostitueze. Procurorii DIICOT au reușit să-l identifice pe unul dintre suspecți, care a fost reținut pentru 24 de ore pentru trafic de minori.

Unul dintre principalii suspecți în acest caz este un bărbat din Iași, cunoscut sub numele de Morel Bolea și care se prezintă drept ambasador al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan al Ierusalimului. Acesta a fost ridicat ieri de procurorii DIICOT și dus la audieri, fiind reținut pentru 24 de ore pentru trafic de minori.

Morel Bolea este și un personaj cunoscut în lumea mondenă din Iași și coordonează activitatea a două asociații, EuroDemos și Kasta Morrely. Ambele asociații beneficiază constant de finanțări din partea Primăriei, prima pentru organizarea unor dezbateri asupra drepturilor omului, simpozioane sau concursuri, iar a doua, pentru organizarea anuală a unui festival de modă.

În locuința lui din Miroslava, Iași, pe care este desenată o cruce malteză, procurorii DIICOT au făcut percheziții și au găsit camere de supraveghere peste tot, iar în curte erau mai mulți câini de talie mare.

Morel Molea se prezintă drept ambasador al Ordinului Sf Ioan al Ierusalimului/ Sursa FOTO: eurodemos.org

Vecinii sunt oripilați de ceea ce se întâmplă și cred că fetele sunt ținute acolo cu forța.

„Fetele care vin aici nu ies des afară și văd altele plângând”, spune o vecină.

Barbatul ăla, să vă spun drept, umbla cam dezbrăcat, dezbrăcate toate, și bărbatul, și femeile. El se duce după ele, nu le lasă, pe unde umblă fetele umblă și el”, adaugă femeia, potrivit știrileprotv.ro.

Până acum au fost identificate cinci victime. În același dosar, la audieri au mai ajuns și trei tinere.

Potrivit procurorilor DIICOT, copilele racolate de organizațiile controlate de Morel Bolea au fost abuzate ani la rând și ar există probe clare pentru perioada 2000 – 2016.

Victimele erau atrase prin două metode, unora li se promitea că vor fi implicate în proiecte civice ale unei asociații de apărare a drepturilor omului, care ar fi primit finanțare în trecut și de la Primăria Iași, altora li se vindea un viitor în modă prin intermediul unei organizații culturale care spun procurorii funcționa și ca agenție de modele.

Mărturia cutremurătoare a uneia dintre victime

Una dintre fete, care a reușit în cele din urmă să scape din ghearele lui Morel Bolea și să-și refacă viața a povestit sub protecția anonimatului calvarul prin care a trecut. Ea spune că a fost la un pas să-și pună capăt zilelor.

Fata a fost remarcată de Kasta Morrely pe când avea doar 15 ani după ce ocupase locul secund la concursul de „Miss Boboc” și studia la un liceu bun din Iași. La fel ca și celelate fete, provenea dintr-un cartier muncitoresc al Iașiului, dintr-o familie destul de modestă, scrie ziaruldeiași.ro, care a reușit să stea de vorbă cu ea sub protecția anonimatului.

„Mi s-a spus că o să ajung departe, că o să defilez pe cele mai importante podiumuri de modă din lume și toate vorbele super-pompoase care pot ameți o fată de 15 ani. Îmi și făcusem o imagine extraordinară în cap despre viitorul care mă aștepta în cadrul agenției”, își amintește fata.

La prima prezență în agenție, a făcut câteva fotografii și a fost apoi rechemată periodic, iar dacă lipsea o zi sau două i se spunea că a „căzut” și trebuie să o ia de la zero. „Acasă mâncam cartofi și fasole. Uneori, nu-mi permiteam să plătesc autobuzul și tramvaiul până în Copou. Am lipsit o dată trei zile, iar fetele m-au înconjurat, explicându-mi cât de mult am pierdut, că trebuie să vin zilnic dacă vreau să ajung sus, ca ele”, mai spune ea, potrivit sursei citate.

La una dintre ședințele foto și-ar fi făcut apariția și Morel Bolea, atunci având loc și primul contact apropiat al fetei cu „gurul” asociației.

„A început să mă atingă, să-mi pună mâna pe fund, pe corp, să mă îmbrățișeze, să-mi spună că sunt superbă, că merit să ajung în străinătate. Aburelile au funcționat foarte bine. Pe urmă a început să-mi spună că școala e pierdere de vreme, că acolo înveți numai prostii, că el este singurul prin care pot «crește», că trebuie să fiu constant la agenție, să fim în «energia comună». Chiuleam de la școală și mergeam la sediu, de dimineața până seara”, spune tânăra, care își mai amintește că Bolea voia să o îndepărteze de familia ei spunându-i că mama sa o împiedică să „crească” și că nu vrea ca ea să fie fericită și să câștige ca model.

După un an petrecut la Kasta Morrely, fata a reușit să se desprindă de acel mediu, dar de frică nu a depus plângere la poliție împotriva acestui guru. De asemenea, spune că i-a fost greu să se readapteze vieții de dinainte și mult timp nu s-a putut apropia de alți bărbați.

Ajunsă în pragul disperării, fata a mărturisit că la 19 ani a fost la un pas de a se sinucide.

„Stăteam pe balcon și mă balansam: să mă las, să nu mă las…”, spune ea. Din fericire, nu s-a aruncat și a ajuns pe mâinile unui psihiatru care a diagnosticat-o cu stres prosttraumatic și i-a prescris un tratament puternic, fiind a patra fată de la Kasta Morrely care ajungea la acel medic.

În cele din urmă, fata a reușit să treacă peste coșmarul trăit și a plecat să muncească în străinătate.

Ea mai spune că a fost contactată de poliție la începutul anchetei, dar fiind plecată din țară ar fi trebuit să i se ia o declarație înregistrată ulterior, dar nu a mai fost sunată.

„Nu mă văd ca o victimă. A fost un an în care am înțeles multe lucruri despre mine și despre alții. Mă văd ca o persoană care vrea să ajute fetele care au rămas acolo. Dacă măcar una dintre ele citește povestea mea și scapă, voi fi fericită”, a încheiat fata, potrivit aceleiași surse.

Morel Bolea neagă acuzaţiile şi spune că este o întreagă campanie împotriva sa

Morel Bolea este anchetat de doi ani de procurorii DIICOT, dar a rămas în continuare prezent în lumea mondenă a Iașului. Bărbatul neagă toate acuzaţiile care i se aduc şi spune că este victima unei campanii de denigrare.

În martie 2022, Consiliul Local a discutat un proiect de hotărâre vizând acordarea unui sprijin financiar de 70.000 de lei pentru festivalul de modă organizat de Kasta Morrely. Proiectul a fost susținut de primarul Mihai Chirica și consilierii locali PNL, însă a fost în cele din urmă respins, din cauza lipsei unuia dintre consilierii liberali.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal